Rezultate pentru eticheta "operatori economici"
Noi nemulțumiri în legătură cu plajele lărgite. Guvernul vrea să le închirieze pe o perioadă tranzitorie, însă operatorii de plajă nu vor să liciteze în astfel de condiții
Zecile de hectare de plaje noi apărute pe litoral nu au intrat cu acte în regulă în patrimoniul statului român. Trebuie cadastru, intabulare și Plan Urbanistic Zonal. Cu toate acestea, în 2023 ele vor fi exploatate turistic cu ajutorul unor soluții de compromis deoarece procedurile administrative de înregistrare a lor în patrimoniul statului nu vor fi finalizate mai curând de doi ani. Guvernul vrea să le închirieze chiar și așa, pe-o perioadă tranzitorie, însă operatorii de plajă nu vor să liciteze în astfel de condiții.
Instanţa le-a dat dreptate în procesul cu Primăria Constanţa, dar cam târziu. Operatorii economici din Satul de Vacanţă au primit în toamnă autorizațiile necesare pentru vara lui 2022
Au primit în extrasezon autorizațiile de funcționare pentru sezonul estival 2022. S-a întâmplat în Constanța, mai exact în Satul de Vacanță, unde o parte din operatorii economici de acolo au dat în judecată primăria pentru că nu le eliberează documentele pentru funcționare. Instanța le-a dat dreptate agenților economici doar că mai târziu decât era cazul. Cu toate acestea, operatorii economici au primit în toamnă autorizațiile necesare pentru vara lui 2022.
Restaurantele și hotelurile de pe litoral, mai goale anul acesta de sărbători. Unii operatori economici și-au închis afacerea până la primăvară: ''Nu știm la ce să ne așteptăm''
Restaurantele și hotelurile de pe litoral vor fi mai goale anul acesta de sărbători. O parte dintre administratori au decis să reducă din capacitatea saloanelor de evenimente, pentru a putea face față cheltuielilor, alții și-au închis de tot afacerea până la primăvară. Facturile prea mari la curent și gaze, dar și cheltuielile la alimente și salarii sunt principalele motive pentru care unii operatori economici au luat această decizie.
Lărgirea plajelor cu până la 150 de metri a atras și multe critici din partea operatorilor privați și a turiștilor. Pe de o parte, hotelierii au cerut ca Apele Române să permită amenajarea acestor noi porțiuni de nisip, astfel ca turiștii să nu fie nevoiți să parcurgă o distanță considerabilă pentru a-și cumpăra ceva de băut, iar pe de altă parte, oamenii s-au plâns de calitatea nisipului. Însă, conform legii, noile porțiuni de nisip nu vor putea fi exploatate economic timp de cinci ani.
„Ne-a stricat priveliștea și frumusețea acestui loc”. Unii operatori economici din Eforie se tem că-și vor pierde clienții după ce se vor finaliza lucrările de lărgire a plajelor
În locul turiștilor de pe plajele din Eforie se aud acum buldozerele care muncesc de zor. Sectoarele de plajă vor fi lărgite cu 50 de hectare, iar nisipul va fi adus din largul mării. Lucrările se desfășoară pe o distanță de aproximativ km, în zona cuprinsă de portul Belona și până la intrarea în localitatea Tuzla. În Eforie porțiunile de nisip se vor extinde și până la 140 de metri lungime, iar recepția finală ar urma să aibă loc în anul 2024.
A plouat cu amenzi pe litoral. Operatorii din HoReCa sunt nemulțumiți și reclamă faptul că verificările nu sunt riguroase, iar discrepanțele sunt prea mari: „Ceva nu e în regulă”
Amenzi de 11 milioane de lei și aproape 500 de hoteluri și restaurante sancționate sunt doar câteva dintre cifrele cu care s-a încheiat sezonul estival din acest an. Patronii din domeniul ospitalității de pe litoral se plâng că multe probleme au fost cauzate de lipsa de comunicare cu instituțiile statului, care s-au grăbit apoi să-i controleze. Oficialii de pe litoral le promit ajutor patronilor ca să ridice povara controalelor.